Sindicaliștii spun că măsura va adânci criza din sistemul național de pensii și de sănătate și cer ca cei 200 de lei neimpozabili să fie înlocuiți cu vouchere sau granturi, separat de majorarea salarială.
Nici patronatele nu sunt de acord cu creșterea salariului minim, pentru că, spun ei, aceștia vor lua net mai mult decât un angajat care ar avea un salariu de 3.100 de lei brut.
Spre exemplu, cei care au salariul minim brut de 3.000 de lei și 200 de lei neimpozabili ar încasa 1.863 de lei net, în timp ce un angajat cu 3.100 de lei ar lua net 1.830 de lei, ceea ce este sub salariul minim.
De asemenea, patronatele cer ca toți angajații să fie feriți de plata contribuțiilor sociale pe primii 450 de lei din salariu.
Joi, au avut loc două ore de discuții, iar sindicatele, patronatele și ministerele nu au reușit să ajungă la o concluzie în ceea ce privește majorarea salarială, iar astăzi ar fi trebuit să aibă loc o ședință în care să se ia o decizie.