Din delegație au făcut parte președintele delegației Parlamentului European la Adunarea parlamentară Euronest, Andrius Kubilius, vicepreședintele delegației Parlamentului European la Adunarea parlamentară Euronest, Andrzej Halicki și președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE - Moldova, Siegfried Mureșan, scriu jurnaliștii de la Radio Chișinău.
„Am trecut în revistă eforturile noastre pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Am transmis europarlamentarilor recunoștința mea pentru sprijinul instituțiilor europene în aducerea vaccinului în Republica Moldova și asigurarea sistemului nostru de sănătate cu echipamente de protecție și utilaje medicale care salvează vieți.
Am discutat și despre agenda cu Uniunea Europeană, despre situația politică din Republica Moldova și pregătirile pentru alegerile anticipate. Este foarte important să asigurăm tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent unde se află, dreptul și posibilitatea de a vota. Mi-am exprimat speranța că suficienți oameni vor sprijini la alegeri transformarea Republicii Moldova într-un stat modern. Acest lucru ne va permite să pornim o reformă veritabilă a justiției și un efort conjugat anticorupție în țară. Iar odată cu deblocarea asistenței externe, vom putea lansa planul de recuperare economică a Republicii Moldova și moderniza țara. Contăm pe sprijinul partenerilor noștri europeni în realizarea acestei viziuni”, a punctat Maia Sandu.
Delegația Parlamentului European a mai avut întrevederi cu premierul interimar, Aureliu Ciocoi și conducerea CEC.