Abrogarea insultei şi calomniei creează un vid legislativ privind protecţia valorilor umane - demnitatea şi onoarea unei persoane. Aşa a motivat, astăzi, Curtea Constituţională decizia de luna trecută prin care a reintrodus în Codul Penal cele două infracţiuni.
Doi judecători au fost însă de părere că prin această decizie au fost încălcate chiar atribuţiile constituţionale ale Curţii.
Dacă nu sunt descurajate insulta şi calomnia prin pedepsirea lor ca infracţiuni, reacţia celor ofensaţi ar conduce la conflicte permanente care ar face imposibilă convieţuirea socială, au fost de părere şapte dintre judecătorii Curţii Constituţionale.
Magistraţii au dat exemplu legislaţia din 11 state europene în materia infracţiunilor contra demnităţii. Mai mult decât atât, magistraţii consideră că demnitatea umană nu poate fi evaluată în bani, nici compensată prin foloase materiale.