IPJ Maramureș confirmă faptul că există o plângere și că există deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de act sexual cu un minor. La trei luni de la denunț părinții fetei au depus la IPJ Maramureș o nouă plângere penală prin care susține că până în acest moment nu s-ar fi luat nicio măsură, potrivit vasiledale.ro.
Declarația victimei este înfiorătoare. Adolescenta susține că instuctorul ar fi profitat de naivitatea ei și de faptul că nu aveam alături ambii părinţi cu scopul clar de a întreţine relaţii sexuale cu ea. Demersurile ar fi început încă de la vârsta de 12 ani, când fata a început orele de kickboxing și s-au accentuat după ce aceasta a împlinit 14 ani
"Acest om mi-a luat tot ce era mai frumos în perioada adolescenţei, (...) a profitat la maxim de faptul că eram o adolescentă naivă, care avea nevoie de afecţiune. (...) Aşadar, îmi doresc ca această persoană să primească pedeapsa meritată (să nu mai poată abuza de alte fete).
Ţin să menţionez faptul că în luna iunie (2022 - N.R.) am făcut plângere la Poliţia Sighetu Marmaţiei. Până în prezent nu s-a luat nicio măsură. Vă mulţumesc”, a scris tânăra, potrivit sursei citate.
În replică, Poliția Maramureș a confirmat faptul că există un dosar penal în lucru sub aspectul comiterii infracțiunii de act sexual cu un minor și ar fi fost audiate mai multe persoane. Partea vătămată a fost examinată medical la Spitalul Județean Baia Mare și a fost consiliată de un psiholog. Totodată a fost audiată și soția presupusului autor.