"Potrivit Ordinului comun MEC/MS nr. 5487/1494 din 31.08.2020, Anexa nr. 1 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, municipiul Bucureşti se încadrează în scenariul 2”, a transmis Inspectoratul Școlar al Municipiului București, printr-un comunicat de presă.
Până marți, Consiliile de Adminstraţie ale școlilor vor transmite ISMB și DSP propunerile de scenariu în funcţie de infrastructura locală. Acestea vor fi transmise spre aprobare Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Soluţionarea va fi primită până pe 10 septembrie, anunță ISMB.
Luni dimineață, Ministerului Sănătății a anunțat că doar sectoarele 1, 2 și 6 se încadrează în scenariul hibrid, celelalte 3 fiind în scenariul verde
Scenariile elaborate de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății privind reluarea cursurilor sunt:
Scenariul 1: prezență zilnică, față în față, a tuturor preșcolarilor și școlarilor, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
Scenariul 2: prezență zilnică, față în față, a preșcolarilor și elevilor din cilculul primar, precum și a elevilor din ani terminali de ciclu, respectiv revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu;
Scenariul 3: participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.