"Joi, 9 noiembrie 2017, Inspecția Judiciară a transmis Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii Raportul privind rezultatele controlului managerial, desfășurat în perioada 4 — 29 septembrie 2017, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se precizează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Inspecției Judiciare.
Potrivit unor surse din cadrul instituției, PÎCCJ nu a formulat obiecțiuni la raportul întocmit de inspectorii judiciari.
Inspecția Judiciară a început controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe data de 4 septembrie, fiind vizată activitatea desfășurată la PÎCCJ în 2016 și semestrul I al acestui an.
Echipa de control a fost formată din opt inspectori judiciari, potrivit Agerpres. Șeful Inspecției Judiciare a semnat, la începutul lunii iulie, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficiența managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală.
Cele două controale au fost incluse în calendarul de activități pentru anul 2017 ca urmare a propunerii ministrului Justiției, Tudorel Toader.
Pe 19 iunie, Toader a trimis la Inspecția Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General. Cererea era motivată de faptul că la cele două instituții nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp.