Florin Iordache i-a ținut locul celui de-al treilea om în stat și a avut al treilea discurs de pe scena Ateneului Român, după cele ale lui Klaus Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu.
Florin Iordache, care nu se află la prima declarație publică critică la adresa liderilor UE, i-a tras de urechi pe oficialii europeni și le-a cerut să ne trateze ca pe cetățeni europeni cu drepturi depline. "România merită să fie respectată în acest proiect comun UE", a comentat acid Florin Iordache.
Fostul ministru "Altă întrebare" i-a avertizat pe greii Europei că ne aflăm într-un an electoral în România și că vor mai fi "accente electorale contondente" care se vor resimți în următoarele 6 luni.
Cu alte cuvinte, criticile aduse de Iohannis sau Opoziție la adresa încercărilor PSD-ALDE de a lovi statul de drept în România și de a stopa combaterea corupției trebuie interpretate în cheie electorală.
Gafă de protocol sau mesaj pentru UE? Ce căuta Adrian Severin în spatele lui Tusk la Ateneu
"Vrem să fim europeni, ne dorim să fim tratati pe deplin ca cetățeni europeni. Românii au în continuare cea mai mare încredere în instituțiile europene. Eu, personal nu îmi pot imagina România în afara UE".
"Vă asigur că majoritatea parlamentară va avea înțelepciunea și maturitatea de a sprijini Guvernul în asigurarea președinției Consiliului UE", a punctat Iordache.
Prezența toxică a lui Florin Iordache a fost taxată de Vlad Alexandrescu, senator USR: "Dacă ar veni Florin Iordache, unealta lui Dragnea împotriva Codurilor penale, ca reprezentant al Camerei Deputaților, ce impresie v-ar face? Același individ care acum câteva luni spunea că n-avem nevoie opiniile europenilor, că el știe mai bine, dar care acum pune mâna pe inimă și se jură că este pro-european până la moarte. Ați crede că Parlamentul este condus de oameni de încredere sau de mincinoși?"
Înainte de deschiderea ceremoniei care a reprezentat preluarea oficială de către România a președinției UE, Florin Iordache a fost surprins de camerele de televiziune râzând cu gura până la urechi împreună cu fostul parlamentar PSD, Mădălin Voicu.
Florin Iordache a declarat, joi, într-o intervenție la Realitatea TV, că Liviu Dragnea este în vacanță, astfel încât acesta nu va fi prezent la întâlnirea cu şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Întrebat dacă Juncker îl va primi mâine, la ora 11:00, în locul lui Liviu Dragnea, Florin Iordache a replicat, în direct la Realitatea TV: "Nu, il primim noi pe dansul la Parlament. Domnul Liviu Dragnea, daca dumneavoastra nu stiati, este in vacanta si in aceste conditii reprezentarea in Camera o voi face eu, impreuna cu domnul Tariceanu. Care este problema? Eu reprezint Camera la intalnirea de maine. Punct".
Afirmațiile făcute de Iordache îl contrazic pe secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, cel care susținea că "Liviu Dragnea nu a plecat în insule exotice, nu a plecat nici pe Lună, nici pe Marte. Liviu Dragnea nu e plecat din ţară şi nu va pleca din ţară, în mod sigur".
Prin urmare, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, nu va fi prezent mâine la întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. El va fi reprezentat de vicepreşedintele forului, Florin Iordache.