Drept urmare, persoanele care doresc să se vaccineze în inovativul centrul mobil vor putea face asta fără să se programeze în prealabil, relatează relatează Euractiv, preluat de HotNews.ro.
„Autobuzul va opri în locuri care sunt vizitate frecvent sau la evenimente importante”, a declarat primarul Zdeněk Hřib.
Vorbim despre un număr de 10 stații care vor fi tranzitate de acest autobuz, una dintre ele fiind grădina zoologică din Praga. Vaccinarea se va face cu serurile de la Pfizer/BioNTech și Johnson & Johnson.
Autoritățile estimează că până la 300 de persoane vor putea fi imunizate zilnic în autobuzul împrumutat de Consiliul Local de la compania de transport public a orașului.
Praga, la fel ca alte orașe importante din Cehia, a înființat mai multe centre în care este posibilă vaccinarea anti-Covid fără programare prealabilă, astfel de centre funcționând, spre exemplu, în gara orașului, dar și în centrele comerciale.