Simplu de folosit şi eficient, Polaroid Lab adaptează principiul de funcţionare al aparatelor foto cu developare instant pentru era telefoanelor inteligente.
Farmecul lui Polaroid Lab constă în efectul retro pe care îl conferă pozelor generate exclusiv prin metode low-tech. Astfel, în locul capului de imprimare şi hârtie specială avem film fotografic veritabil, identic celui folosit în anii ”90 de aparatele foto cu developare instant. Sistemul optic foloseşte un sistem de oglinzi şi obturator cu acţionare manuală pentru încadrarea imaginii afişate de ecranului unui smartphone pe hârtia fotosensibilă.
Pentru generarea unei poze este de ajuns să aşezăm telefonul mobil pe suportul Polaroid Lab, având grijă ca imaginea să fie afişată la dimensiunea corectă pe ecranul telefonului întors cu faţa în jos, după care apăsăm butonul roşu pentru declanşarea obturatorului. Operaţiunea este asistată cu o aplicaţie care asigură afişarea corespunzătoare a imaginilor, orice model smartphone începând cu iPhone 6 fiind compatibil.
Urmând expunerii iniţiale cu durată de câteva secunde, poza ieşită pe la partea de jos a aparatului mai are nevoie de alte câteva minute pentru auto-developare.
Cu preţ de 129 dolari, Polaroid Lab funcţionează cu rezerve standard de „hârtie” 600 series pentru aparate foto cu developare instant, disponibile la preţ de 18.99 dolari per set de 8 bucăţi.