Culmea, totul s-a întâmplat în trafic, în Sinaia, pentru că doi turişti, aflați pe drumul spre Cota 1400 din Sinaia, au oprit mașina ca să filmeze un urs de pe marginea drumului. Animalul sălbatic nu a stat prea mult pe gânduri și s-a apropiat de mașină, obişnuit fiind să fie hrănit de oamenii care trec prin zonă.
Imaginile suprind momentul în care ursul a venit chiar la geamul coborât al mașinii unde s-a și întins după hrană. După câteva clipe însă, s-a urcat pe portiera din dreapta și și-a strecurat ușor laba prin geamul deschis al mașinii. În tot acest timp, persoana care stătea pe scaunul din dreapta nu a părut că realizează pericolul în care se află, nu a făcut nici cel mai mic gest pentru a se feri să nu fie, eventual, zgâriată în orice clipă.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, relatează Realitatea PLUS.
Din păcate, în ultimele luni, tot mai mulți turiști postează clipuri și fotografii cu urșii surprinși în stațiuni, chiar dacă autoritățile insistă și recomandă mereu să nu se apropie de animalele sălbatice și să nu le hrănească.