"În aceste momente intervin la faţa locului pompierii din Detaşamentul 1 Cluj-Napoca cu o autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. Se efectuează manevre de resuscitare pentru un bărbat care a fost găsit în stare de inconştienţă, fără semnale vitale, şi care se pare că a suferit mai multe leziuni în urma căderii de la înălţime", au informat reprezentanţii ISU Cluj.
Poliţiştii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi în jurul orei 17,50, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul unui bloc situat pe strada Tulcea din Cluj-Napoca.
"La faţa locului, poliţiştii au identificat un bărbat de 80 de ani, din Cluj-Napoca, echipajele medicale prezente aplicând măsurile de salvare specifice. Din nefericire, la scurt timp, s-a constatat faptul că acesta nu mai prezenta semne compatibile cu viaţa, fiind declarat decesul. Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor în care a survenit decesul. Pentru asigurarea cadrului legal, necesar verificărilor, cercetările sunt continuate într-un dosar penal de ucidere din culpă", au transmis reprezentanţii IPJ Cluj.