Cel mai recent film în regia lui Yorgos Lanthimos, The Lobster va fi proiectat în premieră în România în deschiderea celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, luni, 17 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
Regizorul grec Yorgos Lanthimos a devenit cunoscut după ce Dogtooth, filmul său din 2009, a fost recompensat cu Premiul Un Certain Regard la Cannes și nominalizat la Premiul Oscar pentru Cel mai bun film într-o limbă străină.
Urmează filmul Alps- Alpii, selectat în Competiția de Lungmetraj ANONIMUL în 2012 după ce câștigase Premiul pentru Cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Veneția, iar despre Lanthimos se vorbea deja ca despre un regizor cu un viitor cert, cu o abordare diferită și provocatoare, cu mesaje puternice și de impact.
În 2015, Lanthimos își prezintă în premieră The Lobster- primul său film în limba engleză- în Competiția Oficială de la Cannes, alături de nume ca Paolo Sorrentino, Gus van Sant, Nanni Moretti sau Jacques Audiard. Juriul condus de frații Joel și Ethan Coen îi acordă filmului grecesc care a stârnit la fel de multă controversă ca filmele sale anterioare Premiul Juriului.
În The Lobster, într-un viitor apropiat, în Oraș, oamenii singuri sunt arestați și duși la Hotel. Ei sunt obligați să-și găsească o pereche în 45 de zile, altfel vor fi transformați într-un animal pe care ei și l-au ales și vor fi trimiși în Pădure. David evadează de la Hotel în Pădure și se îndrăgostește, deși acest lucru este interzis.
„Ideea pentru acest film a pornit de la discuții despre felul în care oamenii simt că ar trebui să fie implicați într-o relație, cum sunt văzuți cei care nu reușesc să facă acest lucru, cum ești considerat inferior dacă nu poți fi cu cineva, eforturile pe care aceștia le fac pentru a fi cu cineva, temerile și toate acele lucruri care ne urmăresc în momentul în care încercăm să fim cu cineva", explica Lanthimos.
Colin Farrell și Rachel Weisz joacă alături de John C. Reilly, Lea Seydoux și Angeliki Papoulia și o serie de actori neprofesioniști. Cei doi au acceptat rolurile imediat după ce au citit scenariul. Weisz, care și-a dorit să lucreze cu Lanthimos după ce a văzut Dogtooth, a explicat: „La The Lobster, m-au atras originalitatea, prospețimea, provocările din el, pericolul, umorul și povestea de dragoste". Farrell este sigur că „filmul va provoca reacții. Atât știu. Nu cred că poți pleca de la acest film indiferent".
MR. HOLMES, în regia lui Bill Condon va fi prezentat în premieră în România în închiderea celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, sâmbătă, 22 august.
Ian McKellen joacă rolul Domnului Holmes în filmul omonim regizat de Bill Condon, alături de apreciata actriță Laura Linney.
Prezentat la Berlinale 2015, filmul propune o nouă perspectivă asupra celui mai cunoscut detectiv din lume. Atât Linney, cât și McKellen au primit câte o nominalizare la Premiile Oscar după ce au lucrat cu regizorul Bill Condon: Linney, în 2005 pentru rolul secundar din Kinsey și, respectiv, McKellen în 1999 pentru rolul din Gods and Monsters, film pentru care, de altfel, Bill Condon a primit Premiul Oscar pentru Cel mai bun scenariu adaptat. MR. HOLMES este prezentat la Festival prin amabilitatea InterComFilm.
CHUCK NORRIS VS COMMUNISM, în regia Ilincăi Călugăreanu, va fi prezentat în proiecție specială la ANONIMUL, prin amabilitatea HBO România. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film Sundance și premiera europeană la Festivalul de Film din Edinburgh.
În 2012, spectatorii de la ANONIMUL au putut vedea un scurt fragment din film, prezentat de către Ilinca Călugăreanu, care menționează: „ideea de a face acest film mi-a venit în noiembrie 2011, când filmam la European Psychoanalytic Film Festival în Londra. Asistând la un Q&A, am realizat că persoana din fața mea era Irina Nistor. A pus o întrebare și sunetul vocii ei mi-a adus în minte întreaga copilărie”.
În România anilor 1980, mii de filme din Vest au pătruns prin Cortina de Fier, deschizând o fereastră către lumea liberă celor care îndrăzneau să se uite. Un afacerist de pe piaţa neagră a casetelor VHS și o traducătoare curajoasă le-au adus oamenilor magia filmului, aprinzând scânteia unei revoluţii. CHUCK NORRIS VS COMMUNISM va fi proiectat în prezența regizoarei Ilinca Călugăreanu, criticului de film Irina-Margareta Nistor, actriței Ana Maria Moldovan și a costume designer-ului Alina Morar.
Cele 6 titluri din cadrul Competiției de Lungmetraj propuse anul acesta de către curatorul de film Ludmila Cvikova sunt:
CERUL DE DEASUPRA NOASTRĂ/ THE SKY ABOVE US, regia Marinus Groothof, Olanda- Belgia- Serbia- Grecia, 2015- prezentat în cadrul secțiunii Limelight la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 2015;
PESCĂRUȘII/ THE GULLS, regia Ella Manzheeva, Rusia, 2015- prezentat în cadrul Berlinale Forum 2015;
MAX & LENNY, regia Fred Nicolas, Franța, 2014- inclus în Selecția oficială a Festivalului de Film de la Sydney 2015;
CORPUL/ BODY, regia Malgorzata Szumowska, Polonia, 2015- recompensat cu Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie la Berlinale 2015;
LUMEA E A MEA/ THE WORLD IS MINE, regia Nicolae Constantin Tănase, România, 2015- distins cu Mențiunea specială a secțiunii competiționale East of the West din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, 2015;
COPIII/ CHILDREN, regia Jaro Vojtek, Slovacia- Cehia, 2014- recompensat cu premiile pentru Cel mai bun scenariu, Cea mai bună actriță în rol secundar- Éva Bandor, Cea mai bună imagine- Tomáš Stanek la Festivalul de Film de la Beijing, în 2015.
Cele șase filme din Competiție concurează pentru Trofeul ANONIMUL, acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la Sfântu Gheorghe.
ANONIMUL 12 se va desfășura în perioada 17- 23 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
Ediția a 12-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL este organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Consiliului Județean Tulcea și Institutului Cultural Român.