După o lună de la tragicul incendiu din Clubul Colectiv, din datele centralizate la Ministerul Sănătății, în spitalele din București sunt internate 37 de victime, dintre care 6 pacienți sunt în stare critică, iar 60 de persoane şi-au pierdut viaţa
Până în prezent au fost externate 44 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară, iar un număr de 39 de persoane au fost transferate în unități sanitare din străinătate.
Incendiul a avut loc pe 30 octombrie 2015 când, în clubul Colectiv din Bucureşti, trupa Goodbye to Gravity îşi lansa cel de-al doilea album, Mantras of War. Pentru că intrarea a fost liberă, în clubul a cărui capacitate este de cel mult 200 de persoane, se aflau nu mai puţin de 400 de tineri, conform referatelor întocmite de procurorii care au demarat ancheta.
Membrii trupei au dorit să îşi lanseze albumul cu fast şi au anunţat, pe reţeaua de socializare Facebook că au pregătit un show de zile mari celor prezenţi. Mai precis, au fost montate artificii pe stâlpii şcenei şi, în doar 30 de secunde, buretele care antifona cei doi stâlpi a fost cuprins de flăcări.
Anchetatorii arată că, în momentul izbucnirii incendiului, în interiorul clubului Colectiv era instalat un sistem de supraveghere video funcţional, care le-a permis acestora să vadă imaginile surprinse în interior.
Potrivit imaginilor, la ora 22.02, la doar câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum artificiile montate pe stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului situat în partea stângă lângă scenă.
La 22:32:00, se observă cum se aprind artificiile, care ard timp de 16 secunde.
„La ora 22:32:16, imediat după ce artificiile s-au stins se observă cum spaţiul dintre stâlpul de suţinere al imobilului şi scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina creşte foarte repede în intensitate acoperind o suprafaţa tot mai mare”, subliniază anchetatorii. Tavanul este cuprins de flăcări câteva secunde mai târziu, potrivit procurorilor, citaţi de Adevărul.
„La ora 22:32:26 se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăţi incandescente”, arată aceiaşi anchetatori, adăugând că flacara devine violentă.
Primele persoane se îndreaptă spre ieşire la ora 22:32. Un minut mai târziu, imaginile arată că în incinta clubului se află un număr mare de persoane care se îndreaptă spre ieşire. Imediat, însă, fumul devine foarte dens iar camerele încetează să mai funcţioneze.
Primul apel la 112 a fost făcut la ora 22.32. La faţa locului au fost mobilizate zeci de autospeciale şi ambulanţe, precum şi multe maşini de poliţie. Planul roşu a fost instituit de urgenţă, iar în unităţile sanitare au venit medici şi asistente medicale de acasă, voluntar, să-şi ajute colegii care lucrau la foc continuu.
Bilanţul, la scurt timp de la tragedie, arăta că 26 de persoane au murit pe loc. O a 27-a persoană a murit la scurt timp, la Spitalul Universitar, fiind ulterior recunoscută de mama sa după cercei.
Bilanţul a ajuns, aşadar, în noaptea groazei, la 27 de decese. Însă alte peste 180 de persoane au fost internate în spitalele bucureştene, care au făcut faţă, cu greu, avalanşaei de răniţi.
În urma tragediei, preşedintele Klaus Iohannis a declarat trei zile de doliu naţional. Tragedia a reuşit însă să îi mobilizeze pe români, care au ieşit în stradă pe 1 noiembrie, într-un marş al tăcerii. Pe măsură ce zilele au trecut, iar numărul morţilor a crescut, solidaritatea s-a transformat în revoltă, iar oamenii au cerut, în stradă, demisia ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, pe cea a premierului Victor Ponta şi pe cea a primarului Sectorului 4, Cristian Piedone.
Presiunea străzii a făcut ca Victor Ponta să depună mandatul guvernului, iar Piedone să demisioneze în aceeaşi zi de la cârma primăriei. Acesta a ajuns, ulterior, pentru câteva zile, în arest preventiv, fiind acuzat de abuz în serviciu. În tot acest timp, ancheta derulată de procurori a scos la iveală numeroase nereguli.
O parte din cluburile din Capitală au fost închise, altele au preferat să îşi oprească activitatea, date fiind controalele la sânge făcute de pompieri şi autorităţile locale în zilele ce au urmat tragediei.
Însă ce a dat peste cap activitatea celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a fost un document care a apărut în urmă cu câteva zile şi care contrazicea toate declaraţiile publice făcute până în acel moment. Faxul, care a fost identificat în urma unei anchete interne, demonstra că un alt organizator de evenimente, făcuse o solicitare către pompieri pentru un festival pe care urma să îl organizeze pe platforma Pionierul şi în clubul Colectiv cu trei săptămâni înainte de tragedie.
Astfel, informaţiile conform cărora localul nu apărea în gestiunea inspectoratului s-au dovedit a fi false. Urmările au existat, mai ales că inclusiv premierul Dacian Cioloş, cel care a preluat şefia Guvernului, a cerut demiterea conducerii ISU Bucureşti. Suspendaţi din funcţie, cei trei au fost audiaţi de procurori în calitate de martori. Comemorarea victimelor tragediei La exact patru săptămâni de la tragedie, magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 vor decide dacă cei trei patroni ai clubului Colectiv rămân în continuare în arest preventiv. Aceştia riscă ani grei de închisoare, dat fiind faptul că numărul victimelor a crescut de la 27 la 60, bilanţ similar cu cel al tragediei de la Baloteşti.