Evenimentul s-a produs în comuna Șerbănești, sat Șerbăneștii de Sus, iar pentru stingerea incendiului au acționat pompierii Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
"În momentul sosirii echipajelor, locuința ardea generalizat. Proprietarul locuinței, în vârstă de 67 de ani, a fost surprins de incendiu în interiorul casei și a suferit arsuri de gradul doi pe aproximativ 40 la sută din suprafața corpului. Pacientul a fost transportat, conștient, la UPU Slatina", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
El a adăugat că, în urma incendiului, au ars acoperișul casei pe circa 70 de metri pătrați, tavanele și bunurile din trei camere de locuit.
Sursa: realitateadeolt.net