Incendiu Târgu Mureș. Pompierii intervin, miercuri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o hală de depozitare din Târgu Mureş. Incendiul se manifestă cu degajare mare de fum, iar zece angajaţi s-au evacuat, fără a fi răniţi.
Comunicatul autorităților:
”Pompierii Detaşamentului Târgu Mureş intervin în municipiul Târgu Mureş, în urma izbucnirii unui incendiu într-o hală de depozitare cu suprafaţa de circa 800-1.000 mp, situată pe strada Livezeni. La faţa locului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă”, a transmis, miercuri dimineaţă, ISU Mureş.
Sursa citată a precizat că incendiul se manifestă în interiorul halei, cu degajări mari de fum.
”În aceste momente se acţionează pentru evacuarea personalului care desfăşoară activităţi în interiorul halei”, a transmis sursa citată.
Din interiorul halei s-au evacuat 10 persoane care nu necesită îngrijiri medicale.
Pompierii au reuşit să localizeze incendiul şi lucreaqză pentru stingere.