"Incendiu produs la o fabrică de prelucrare a furnirului din judeţul Brăila, localitatea Siliştea care ce se manifestă generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 mp. Până la sosirea forţelor de intervenţie, de la locul evenimentului s-au autoevacuat 12 persoane. Echipele de intervenţie au fost anunţate că în interior există o persoană. O echipă de căutare a intrat în interior pentru identificare. Persoana a fost găsită carbonizată", a declarat Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al instituției.
Incendiu devastator în București. A ars un garaj cu 4 mașini. Automobilele s-au făcut scrum
Potrivit sursei citate, misiunea este în dinamică, iar pentru gestionarea situaţiei au fost alocate patru autospeciale de stingere, o autoscară şi o ambulanţă SMURD de la nivelul ISU Brăila. Totodată, în sprijin au fost trimise alte două maşini de stingere de la ISU Galaţi.
Din informațiile existente, incendiul a fost localizat şi nu există pericol de extindere, având în vedere că fabrica de prelucrare a furnirului se află în afara localităţii Siliştea.