Un incendiu a izbucnit marți seară la Școala nr. 54 din Sectorul 3 al Capitalei, în zona Fizicienilor-Energeticienilor. Pericolul de extindere a incendiului de la școală a fost foarte mare, pentru că în imediata apropiere se află mai multe blocuri cu 9 și 10 etaje.
Incendiul s-a declanșat marți, în jurul orei 17:30. Și peste 200 de elevi erau la ore în acele momente.
După ce fumul a început să invadeze holurile școlii, profesorii au anunțat evacuarea tuturor claselor.
În afara celor peste 200 de elevi, 13 cadre didactice se aflau în clădirea școlii în momentul izbucnirii incendiului.
Până la sosirea pompierilor, școala a fost complet evacuată, potrivit informațiilor autorităților locale.
Opt autospeciale de pompieri și mai multe ambulanțe au fost mobilizate pentru intervenția de la școala 54 pentru limitarea incendiului.
Incendiul a fost lichidat într-un timp scurt, au anunțat pompierii.
În acest caz au fost începute mai multe anchete pentru a fi stabilite cauzele declanșării incendiului.
Incendiul a izbucnit în toaleta băieților, unde, potrivit unor martori, mai mulți elevi ar fi dat foc unor hârtii.