Potrivit primelor informații furnizate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, incendiul se manifestă la bucătăria mănăstirii și la mai multe chilii, nefiind înregistrate victime.
"Incendiul a fost anunțat la 112 de una dintre măicuțele de la mănăstire. La fața locului au fost trimise cinci autospeciale cu apă și spumă, trei de la Vaslui și două de la Bârlad, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.
Nu s-au înregistrat victime.