Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază, la o şcoală primară din oraşul Chişineu Criş din judeţul Arad. O angajată a şcolii, care se afla în clădire la momentul izbucnirii focului, a suferit un atac de panică. Incendiul a pornit în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică aflată într-un brad împodobit de Crăciun, într-una din sălile de clasă.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, autoscara S42 şi un echipaj SMURD.
„La sosirea echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta la nivelul unei săli de clasă, pe o suprafaţă de aproximativ 16 mp, cu degajare de fum. Incendiul a fost localizat şi lichidat prompt în limitele găsite iar pompierii au acţionat pentru ventilarea încăperii inundate cu fum. În urma flăcărilor au ars mobilierul pe o suprafaţă de aproximativ 16 mp şi bradul de Crăciun aflat în sala de clasă”, a transmis ISU Arad.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 65 de ani, angajată a şcolii, care a suferit un atac de panică. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric la nivelul instalaţiei de iluminat a bradului de Crăciun.