Flăcările au distrus peste 100 de metri pătrați din clădirea în care se aflau materiale inflamabile Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale cu apă și spumă, iar după câteva ore incendiul a fost localizat. Este al doilea care a izbucnit la același depozit în mai puțin de trei ani. În urma controalelor efectuate, de-a lungul timpului, ISU Vaslui a constatat ca proprietarii spaţiilor comerciale nu respectau normele privind securitatea la incendiu. Au fost aplicat și câteva amenzi, fără a luat însă alte măsuri, potrivit Realitatea Plus.
.