UPDATE 10.23 La incendiul de la Balotești au mai rămas cinci autospeciale de stingere și se mai observă doar câteva focare, flăcări reduse ca înălțime, în zona centrală a halei.
UPDATE 8.30: La incendiul din Balotești s-a acționat pe parcursul nopții atât de la înălțime, cu autoscara, cât și cu linie de furtun, însă în mai multe zone ard în continuare stive cu diferite materiale, informează Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București-Ilfov.
Potrivit acestuia, în unele locuri ard elementele prăbușite care compuneau structura clădirii, ceea ce face ca apa să ajungă greu la partea inferioară. Alte posibilități de apropiere de aceste zone nu există, a precizat Daniel Vasile.
În prezent, pompierii intervin cu opt mașini de stingere.
Incendiul a izbucnit marți seară și a afectat un depozit de mobilă, apoi un altul cu materiale plastice, lemnoase și recipienți aflați sub presiune.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat pentru AGERPRES că nu sunt persoane decedate sau rănite în incendiu.
UPDATE 8.00: Incendiul de la marginea Capitalei continuă şi la această oră, în ciuda eforturilor pompierilor. Un depozit de mobilă şi două hale din Baloteşti s-au făcut scrum. În momentul izbucnirii incendiului, în fabrică se aflau 500 de angajaţi, însă nimeni nu a fost rănit.
UPDATE 23.20: Ministerul Mediului informează, marți seară, printr-un comunicat că Agenția Națională pentru Protecția Mediului a deplasat la fața locului un auto-laborator care prelevează probe pentru a determina compușii chimici care se regăsesc în norul de fum, precum și concentrația acestora. Măsurătorile auto-laboratorului vor continua până ce incendiul va fi stins în întregime.
"Din datele prelevate până în acest moment nu există depăşiri la indicatorii măsuraţi. Din evaluarea concentraţiilor de poluanţi măsuraţi la staţia de măsurare fixă a calităţii aerului (partea Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului) amplasată în Baloteşti NU s-au identificat variaţii ale concentraţiilor faţă de normal pentru niciunul dintre poluanţii măsuraţi",
Garda Naţională de Mediu este şi ea prezentă la faţa locului şi monitorizează situaţia.
UPDATE 23.00: Purtătorul de cuvânt al ISU, Daniel Vasile, a precizat că pompierii încă se luptă din greu cu flăcările și că în continuare se aud explozii din interior: "Sunt porțiuni ale halei unde flăcările se manifestă intens, au câțiva metri înălțime. Se încearcă utilizarea autoscării din lateral pentru a direcționa apa către aceste focare, dar e greu, că și materialele, când au căzut, au format stive și apa ajunge greu sub ele. Prima evaluare a condus la ideea că e indicat să abordăm o strategie defensivă, pentru a nu pune în pericol viața pompierilor, din cauza recipientelor sub presiune care explodau. Încă se mai aud astfel de explozii".
El a subliniat că nu mai există pericol de extindere a incendiului și că fumul degajat nu a fost unul toxic, de natură a pune în pericol viața celor care se aflau în zonă.
Daniel Vasile a mai spus că reacția localnicilor trebuia să fie alta decât cea care a fost. "A fost nevoie de intervenția celor de la Jandarmerie ca să-i îndepărtăm din zonă", a conchis acesta.
UPDATE 22.20: Compania Națională Aeroporturi București anunță că traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă nu este afectat în niciun fel de incendiul din localitatea Balotești, fumul degajat aflându-se la distanță mare de aeroport.
"Pe aeroport sunt asigurate condițiile pentru desfășurarea în deplină siguranță a operațiunilor aeriene. Traficul aerian de desfășoară normal și nu există premisele ca acesta să fie afectat de fumul degajat incendiu", se arată într-un comunicat.
UPDATE 22.05: Emil Grigore, comisar-șef din cadrul Gărzii de Mediu, prezent la fața locului, a declarat că nu vor exista probleme din cauza unor substanțe periculoase, în urma acestui incendiu care a cuprins cele trei hale din Balotești.
"Nu vorbim de substanțe periculoase, ci de lemn, produse care se folosesc în fabricarea saltelelor și canapelelor. Nu vorbim despre susbtanțe periculoase. E mai bine să ne asigurăm decât să avem probleme mai târziu. Din experiența noastră, vă putem spune că nu sunt probleme. Am mai avut astfel de evenimente, mai mult ca sigur nu o să fie probleme. Fabrica nu folosește în procesul tehnologic substanțe periculoase. Ea figurează pe planul de control. Ultimul a fost realizat în ianuarie 2017 și nu s-au găsit probleme", a susținut Grigore.
UPDATE 21.40: Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a afirmat că în zona depozitului care a luat foc nu sunt substanțe chimice periculoase.
UPDATE 21.10: Purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că 16 autospeciale au fost trimise la fața locului. Totodată, el a explicat că a fost nevoie ca pompierii care interveneau pentru stingerea incendiului să fie retrași, întrucât se produc și explozii succesive în interiorul halelor cuprinse de flăcări.
"Toate bunurile din interior sunt distruse. 16 autospeciale s-au prezentat la fața locului. Modul de manifestare a vântului influențează modul intervenției. Pompierii au fost și ei retrași din dispozitiv, pentru că se produc și explozii succesive ale recipientelor aflate în interior. Au fost găsite mase plastice, elemente din lemn, dar și recipiente sub presiune. Echipajele ISU au găsit o persoană în interior, care făcea parte din staff-ul administrativ, pe care au evacuat-o. Aceasta a prezentat intoxicație cu fum, însă a refuzat transportul la spital. În acest moment, le transmitem locatarilor din zonă să rămână în case și să închidă ușile și ferestrele", a declarat Daniel Vasile.
UPDATE 20.35: Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a anunţat că incendiul a cuprins trei hale, pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați.
"Vântul nu trimite fumul spre case, îl trimite vertical, în sus, dar apelul nostru pentru oameni este să rămână în case și să închidă geamurile. În acest moment nu se impune problema evacuării. Nu există victime. Colegii de la pompieri m-au asigurat că nu există pericol de extindere a incendiului la casele din zonă".
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a mai spus că peste 10 autospeciale acţionează la faţa locului.
UPDATE 20.30: Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), Alis Grasu, a declarat, în direct la Realitatea TV, că doar două persoane au necesitat intervenție medicală, acestea refuzând transportul la spital.
"La locul evenimentului SABIF a trimis o singură ambulanță. Două persoane au necesitat intervenție medicală, una prezentând un atac de panică, iar alta intoxicație cu fum. După măsurarea constantelor vitale, acestea au cerut să li se administreze oxigen și au refuzat transportul la spital. Până la acest moment nu a fost solicitată decât o singură ambulanță. Nu se estimează a fi mai multe victime", a declarat Alis Grasu.
UPDATE 20.20: Misiunea pompierilor s-a îngreunat, asta pentru că vântul și-a schimbat direcția și, astfel, a provocat schimbarea direcției de propagare a focului. În acest moment, casele din zonă sunt în pericol să fie cuprinse de flăcări.
Unul dintre angajații din depozit care se afla în interior în momentul în care focul a cuprins clădirea a povestit clipele de groază prin care a trecut: "Am auzit trosc de sus. Am fugit repede la etaj și am văzut foc! Nu se putea stinge în acel moment. În depozit lucrau aproximativ 500 de angajați. Aici se regăseau tot felul de materiale care ard ușor - burete, cârpă, lemn de brad. Nimic nu se mai poate salva. Din fericire, toată lumea a ieșit, nu există victime".
Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti-Ilfov, suprafaţa afectată de flăcări este estimată la circa o mie de metri pătraţi.
Există posibilităţi de propagare la alte spaţii de depozitare.