„Solutia pe scurt: În baza art. 68 C. proc. pen., raportat la art. 64 alin.1 lit.f C.proc.pen., admite cererea de abţinere formulată de judecător Lazăr Ana.
În baza art. 68 alin.6 C proc. pen. menţine actele şi măsurile dispuse, completul de judecată urmând a fi constituit potrivit dispozițiilor art.110 (5) din R.O.I.I.J.”, se arată în minuta aflată pe portalul instanțelor de judecată.
Tribunalul Giurgiu va judeca pe 15 iulie liberarea condiționată a lui Liviu Dragnea. Mutarea procesului reprezintă pentru acesta garanția că va avea un tribunal independent.
Hotărârea Tribunalului București, prin care s-a respins eliberarea condiționată, este desființată.
„Eu am înțeles pentru ce am fost adus aici, nu înțeleg de ce nu trebuie să beneficiez de dreptul de liberare condiționată. (...) Am îmbunătățit viața a milioane de români, fără să cer nimic în schimb", afirma Dragnea, la un termen anterior, în sala de judecată.
Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat, în mai 2019, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman, iar după împlinirea fracției de pedeapsa, a încercat în repetate rânduri să obțină eliberarea condiționată.
Acesta nu este primul refuz pe care îl primește Dragnea de la judecători. Cinci magistrați s-au recuzat de la judecarea dosarului în care acesta este acuzat de trafic de influență în legătură cu vizita sa din 2017 din Statele Unite, la inaugurarea președintelui Donald Trump. Judecătorii au formulat cereri de abținere arătând că au semnat un memoriu prin care cereau guvernului și majorității PSD-ALDE, din perioada 2017-2019, să renunțe la modificările aduse legilor justiției. Documentul a fost semnat de alte mii de magistrați din întreaga țară.