Incendiul a pornit în momentul în care șoferul a pornit motorul, informează site-ul tion.ro.
Din primele cercetări efectuate de pompieri, se pare că flăcările au fost provocate de o defecțiune la instalația de climatizare. 13 turiști, care tocmai se îmbarcaseră în autocar, au fost evacuați de urgență.
Din fericire nu s-au înregistrat victime. Pompierii au intervenit și au reușit să stingă flăcările, înainte ca incendiul să se propage și la restul mașinilor aflate în parcare.
Turiștii sârbi veniți să își petreacă noaptea dintre ani la Timișoara vor trebui să mai rămână câteva ore în România, până când compania care a organizat excursia va trimite un alt autocar să îi preia și să îi ducă înapoi în Serbia.
În ultimele zile au avut loc mai multe incidente cu autobuze şi autocare cuprinse de flăcări - într-unul dintre cazuri circa 50 de turişti români aflaţi în Ungaria au scăpat de incendiu în ultima clipă.