Conform unui comunicat de presă al DSP Constanța, de la începutul lunii octombrie până în prezent au fost suspicionate 31 cazuri de meningită acută virală (din care două presupuse cazuri West Nile), dar au fost confirmate, cu meningită acută virală, doar 24 cazuri (niciun caz de West Nile) și rămân în curs de evaluare alte șapte cazuri.
"'O echipă mixtă din cadrul DSP Constanța (Serviciul Control în Sănătate Publică și Serviciul Supraveghere în Sănătate Publică — Igienă Școlară) desfășoară acțiuni de evaluare a condițiilor igienico-sanitare în unitățile de învățământ unde au fost confirmate cazuri de meningită acută virală și întreprinde acțiuni de dezinfecție în cadrul unităților de învățământ unde se înregistrează cazuri noi de meningită acută virală", a anunţat DSP.
Purtătorul de cuvânt al DSP, dr. Loti Popescu, precizează că pe fondul numeroaselor cazuri de meningită virală înregistrate în rândul populației școlare, cadrele medicale din unitățile de învățământ, efectuează triajul epidemiologic zilnic al elevilor și fac educație pentru sănătate în rândul acestora și al cadrelor didactice și personalului auxiliar, scrie Agerpres.
'Specialiștii noștri au transmis recomandări Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Serviciului Public de Asistență Socială Constanța și primăriilor din județul Constanța în legătură cu necesitatea efectuării curățeniei și dezinfecției riguroase în incinta spațiilor de învățământ și la grupurile sanitare (cu produse avizate de către Ministerul Sănătății)', susține sursa citată.