Ultima săptămână înainte de vacanţa parlamentară va fi una plină pentru aleşi. Senatorii şi deputaţii vor avea începând de marţi sedinţe comune de la ora 9 până la ora 22.
Parlamentarii speră că aşa vor putea să dea votul final legii bugetului pe 2008, proiect aflat acum pe masa comisiilor de specialitate. Cum bugetul a fost lăsat pe ultima sută de metri, singura pauză pe care parlamentarii o vor avea în fiecare zi va fi cea de prânz de o jumătate de oră.
Nici ziua de luni din săptămâna care urmează nu va fi mai uşoară, cel puţin pentru deputaţi. Aceştia vor avea, la solicitarea PD, timp de aproape două ore, o dezbatere publică privind taxa de primă înmatriculare. La discuţii ar putea să participe fie ministrul Economiei Varujan Vosganian sau premierul Călin Popescu Tăriceanu.