Rezultatele Raportului European al Plăţilor Consumatorilor relevă, totodată, că 59% dintre români fac economii în fiecare lună, valoarea medie a economiilor lunare fiind de 480 lei (104 de euro). Din totalul celor care pun bani deoparte 65% sunt bărbaţi. Motivele pentru care românii economisesc sunt: cheltuielile neprevăzute (75%), vacanţele (42%) sau pentru o viitoare achiziţie imobiliară (13%).
În acest context, România se clasează pe penultimul lor din Europa la valoarea sumelor economisite, în timp ce Elveţia este în frunte, cu o medie de 590 euro economisiţi lunar.
În schimb, România este în topul clasamentului (locul 2) atunci când vine vorba despre numărul persoanelor care şi-au exprimat deschiderea către emigrare, cu un procent de 32% din total. Doar Ungaria depăşeşte România, înregistrând un procent de 35% din populaţie care îşi doreşte să emigreze în viitorul apropiat. Aceste procente sunt duble faţa de media Europei, de 18 procente.
În acelaşi timp, 26% dintre respondenţi au afirmat că, în ultimele 6 luni, au apelat la împrumuturi pentru a-şi plăti facturile. Sursele împrumuturilor au fost prietenii (42%), familia (37%) sau banca (30%). Raportul arată că 35% dintre cei care se împrumută pentru plata facturilor au în întreţinere cel puţin un copil sub 18 ani.
Pe de altă parte, din ce în ce mai mulţi români îşi dau seama de importanţa educaţiei financiare. Astfel, din sondaj reiese faptul că 85% dintre părinţii respondenţi îşi învaţă copiii despre gestionarea eficientă a banilor, iar 77% dintre aceştia îşi doresc ca şcoala să se implice mai mult în educaţia financiară a copiilor.
Pentru realizarea Raportului European al Plăţilor Consumatorilor au fost analizate răspunsurile a 24.398 de respondenţi din 24 de ţări din Europa (Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria).
În România au fost intervievate 1.007 persoane cu vârste între 18 şi 65 de ani. Eşantionul a fost format din 51% femei şi 49% bărbaţi, iar studiul s-a desfăşurat în septembrie 2018.
Noua ediţie a Raportului European al Plăţilor Consumatorilor a fost prezentat de Intrum România, parte a Intrum Grup, activ pe piaţa de credit management şi colectare de creanţe.