Reducerea impozitelor auto este propusă într-un proiect de act normativ înregistrat de curând la Senat pentru dezbatere. Astfel, inițiatorii sunt de părere că scăderea nivelului impozitării mașinilor îi va convinge pe români să nu mai apeleze la soluțiile alternative de înmatriculare.
Un plus va fi și pentru perspectiva asigurărilor de mașini, arată inițiatorii proiectului, întrucât procesul de recuperare a daunelor e mult mai dificil când sunt implicate autoturisme care nu sunt înmatriculate la noi.
Propunerea legislativă privind modificarea alin. (2) al art. 470 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, recent înregistrată la Senat pentru dezbatere, propune reducerea impozitelor pe care românii le plătesc statului pentru deținerea unei mașini sau motociclete. Pentru a se putea aplica, proiectul de lege are nevoie de votul Parlamentului, de promulgare prin decret prezidențial și de publicare în Monitorul Oficial, notează avocatnet.ro.
Concret, proiectul de act normativ prevede reducerea impozitelor auto, în special a celor plătite de posesorii de autovehicule cu capacitate cilindrică mare. În esență, propunerea legislativă ar modifica modul de calcul al impozitului pe mijloacele de transport, și anume impozitul s-ar calcula prin înmulțirea numărului de centrimetri cubi ai autovehiculului cu o valoare specifică fiecărei limite a capacității cilindrice (până la 2.000 cm3, peste 2.001 cm3 etc).