Asistăm, așadar, la o creștere cu aproape 50% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor de la Comisia Europeană. Totodată, în decembrie 2019, lună în care consumul de carne de porc crește substanțial, România s-a situat pe locul al treilea în Europa la capitolul prețuri. La poarta fermei, carnea de porc s-a vândut cu 200 de euro suta de kilograme, sub prețul din Slovenia, de 225 de euro, și cel din Grecia, Grecia, de 221 de euro pe suta de kilograme.
70% din carnea de porc din magazine vine din import
Supranumită, cândva, grânarul Europei, țara noastră a ajuns să importe o mare parte din alimentele de bază. În 2019, am importat masiv carne de porc, pentru care am plătit 420 de milioane de euro, potrivit Institutului Național de Statistică. La ora actuală, spun specialiștii, aproape 70% din carnea de porc de pe piață provine din import, din țări precum Spania, Germania, Ungaria sau Polonia.
Unul dintre motive este pesta porcină africană, de care nu reușim să scăpăm de aproape trei ani și care a ucis peste jumătate de milion de animale. Grav afectată de acest virus este și China, care este forțată să crească importurile. Recordul va fi atins anul acesta, când China va importa 4,6 milioane tone de carne de porc, susține o analiză a unei companii olandeze de cercetare.
Ce spun specialiștii
Într-o intervenție telefonică directă la Realitatea PLUS, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumosu, a afirmat că prețurile la carne de porc vor crește în următoarea perioadă cu aproximativ 20-25% față de luna decembrie 2019. Mai mult, specialistul deplânge decăderea sectorului zootehnic la nivelul țării și consideră că importurile de carne de porc vor ajunge la 85-90% din totalul consumului din România.