IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat, sâmbătă dimineață, slujba de Sfințire Mare a apei, slujbă identică cu cea ce va fi oficiată în ziua de Bobotează. Apa a fost adusă în fața Catedralei Arhiepiscopale în două cisterne, iar în timpul slujbei, IPS Teodosie s-a împiedicat la urcarea pe o cisternă și a fost la un pas să cadă. S-a ținut de balustradă și s-a redresat cu ajutorul unui angajat, apoi a continuat slujba.
După ce a fost sfințită, apa va fi apoi îmbuteliată în 200.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează.
Duminică, de Bobotează, de la ora 8.50, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
La ora 11.45, se va porni în tradiționala Procesiune de Bobotează, de la Catedrală până pe faleza Cazinoului Constanța; Îerarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei pe faleza Cazinoului. La sfârșitul acesteia, IPS Teodosie va arunca trei cruci în apele mării, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului.