Investitorii BT au ales Consiliul de Administrație (CA) până în anul 2022, în cadrul Adunării Generale care a avut loc în Cluj-Napoca, scrie Ziua de Cluj.
Horia Ciorcilă, fondator BT şi preşedinte al băncii din 2002, a primit al cincilea mandat consecutiv, iar cei şase membri ai CA au obținut un nou mandat din partea acționarilor.
Componența CA este următoarea: Horia Ciorcilă – preşedinte, Ivo Gueorguiev (Marea Britanie), Thomas Grasse (Germania), Doru Lionăchescu, Costel Ceocea, Vasile Puşcaş, Mirela Bordea – membri.
În perioada 2014–2018, sub coordonarea CA, banca a avut o serie de rezultate apreciate de acționari: cota de piață a crescut cu 4%, BT ajungând în 2016 pe locul 2 în România; BT a devenit una dintre cele mai mari 100 de bănci din Europa, s-au înregistrat cele mai mari randamente ale capitalurilor băncii, iar BT a marcat două dintre cele mai mari achiziții din țară: Volksbank România şi Bancpost.
Ciorcilă gestionează trei mari proiecte imobiliare
Horia Ciorcilă este cotat cu o avere de 80 de milioane în Top Capital, fiind pe poziția a treia în Cluj, după Ștefan Vuza (138 de milioane) și frații Teofil și Simion Mureșan (92 de milioane).
Acesta gestionează în prezent trei mari proiecte imobiliare în Cluj-Napoca: noul sediul al BT și primul spital privat din oraș, Regina Maria, ambele amplasate pe Calea Dorobanților, dar și un ansamblu rezidențial în zona Tehnofrig, în colaborare cu partenerul său local de afaceri, Dorel Goia.
Cei doi au decis să vândă clădirea lor de birouri ridicată pe o altă arteră importantă, Bd. 21 Decembrie, pe care solicită în jur de 9 milioane de euro.
A fost achitat într-un dosar de manipularea pieţei de capital
Horia Ciorcilă, unul dintre fondatorii BT, a fost achitat în 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care a fost învinuit de spălare de bani şi manipularea pieţei de capital.
Horia Ciorcilă a fost trimis în judecată, în iulie 2010, de procurorii DIICOT Cluj pentru manipularea pieţei de capital, în legătură cu modul de tranzacţionare a acţiunilor băncii pe care o conduce.
Procurorii îl acuzau pe Horia Ciorcilă că a luat la cunoştinţă informaţii privilegiate referitoare la intenţia Bank of Cyprus de a achiziţiona un pachet semnificativ de acţiuni emise de Banca Transilvania şi, ulterior, pe 7 decembrie 2009, a vândut în cadrul a două tranzacţii.
În ultimul cuvânt acordat de instanţă, Horia Ciorcilă a lansat mai degraba un avertisment cu privire la consecintele pe care o eventuala condamnare la inchisoare le-ar avea asupra Băncii Transilvania.
Ciorcilă si avocatul sau au sugerat la acel moment că prejudiciul de imagine asupra bancii ar putea fi asemănător cu situaţia grea prin care a trecut Banca Transilvania la sfarsitul lui 2008, cand a fost victima unor "atacuri mediatice si informatice", in urma carora banca a pierdut lichiditati importante si numai interventia BNR si o infuzie de capital din partea BERD au salvat-o.