"Prin încheierea acestei colaborări, Hidroelectrica şi-a manifestat încă o dată interesul faţă de susţinerea cultului românesc, bucurându-se de faptul că instituţia ce deţine cea mai mare încredere în rândul românilor - Biserica, a ales să lucreze împreună cu o companie românească, promovând astfel, împreună, valorile ce ne leagă: încredere, seriozitate şi spiritul naţional. Această colaborare vorbeşte într-o perioadă simbol - anul centenar, despre capacitatea poporului nostru de a se mobiliza pentru unitate în toate formele acesteia: credinţă, cultură şi, de ce nu, afaceri", a declarat preşedintele directoratului, Bogdan Badea.
Hidroelectrica are în perspectivă încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice cu Arhiepiscopia Bucureştilor, dorind să se impună ca principalul furnizor de energie verde al Patriarhiei Române.
De asemenea, în luna iunie a acestui an, compania a încheiat alte două contracte de furnizare a energiei electrice cu RATB şi Metrorex.
Hidroelectrica este, conform rezultatelor exercitiului financiar din 2017, una din cele mai profitabile companii româneşti şi este, de asemenea, principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Anul trecut, Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de 1,603 miliarde lei raportat la o cifră de afaceri de 3,254 miliarde lei şi o EBITDA de 69%. De asemenea, în primul semestru al anului 2018, societatea a avut un profit brut de 1,161 miliarde lei, la o cifra de afaceri de 1,992 de miliarde lei, EBITDA pentru primul semestru al anului în curs fiind de 73%.