Curtea Supremă din Indonezia a condamnat o femeie, administrator la un liceu, care a făcut publică o înregistrare în care este hărţuită sexual de directorul şcolii, la şase luni de închisoare, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al instanţei, citat de DPA.
Baiq Nuril a înregistrat în 2014 o conversaţie telefonică în care directorul liceului unde a lucrat pe insula Lombok îi vorbea despre escapadele sale sexuale.
Directorul i-a intentat lui Nuril un proces pentru defăimare după ce înregistrarea a devenit publică, însă o instanţă inferioară a respins acuzaţia în 2017.
Curtea Supremă a constatat însă că Nuril se face vinovată de distribuirea sau transmiterea unui conţinut care încalcă moralitatea, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al acestei instanţe, Andi Samsan Nganro.
"Pârâta a înregistrat conţinutul, iar înregistrarea a ajuns la public", a precizat Andi Samsan Nganro.