Manila intră în lockdown de vineri, 6 august, după ce președintele Rodrigo Duterte a semnat decretarea carantinei până pe 20 august. Decizia a fost luată pentru a opri răspândirea infectărilor cu varianta Delta a coronavirusului, foarte contagioasă, și de a reduce astfel presiunea asupra sistemului sanitar.
Mii de filipinezi stau la cozi uriașe în Manila pentru a se vaccina înainte de intrarea în carantină.
A COVID-19 vaccination site in Las Piñas is also a witness to long lines on Thursday, August 5, a day before the hard lockdown in Metro Manila. Angry residents post their complaints on the official Facebook page of the city government.
— Rappler (@rapplerdotcom) August 5, 2021
📷 Camille Deepic.twitter.com/ZGMhm94jIP
Restricțiile de circulație vor fi aplicate și pe timpul nopții în Manila și în regiunile din jurul zonei metropolitane, unde trăiesc 13 milioane de oameni, potrivit Reuters.
Și provincia Laguna și orașele Iloilo și Cagayan de Oro din centrul și sudul Filipine vor fi în carantină.
Până în prezent, doar aproximativ 10 milioane de oameni, din 110 milioane din Filipine, au fost vaccinați cu schema completă. Guvernul și-a propus imunizarea până la 70 de milioane de oameni în acest an.
Președintele Rodrigo Duterte a șocat în ultima perioadă cu mai multe declarații împotriva anti-vacciniștilor. Acesta a amenințat și cu arestarea celor care nu se vaccinează, în urmă cu aproape două luni.
„Voi alegeți, vaccin sau închisoare. Nu mă înțelegeți greșit, țara este în criză. Sunt exasperat că filipinezii nu ascultă ce le spune guvernul”, spunea atunci liderul filipinez.
Luna trecută, Duterte a cerut ca cei care nu vor să se vaccineze să nu mai fie lăsați să plece din case.
„Vă avertizez, nu ieșiți din case. Dacă ieșiți, le voi spune polițiștilor să vă trimită înapoi. Veți fi însoțiți acasă, pentru că răspândiți virusul”, a afirmat președintele filipinez la sfârșitul lunii iulie.