Cei trei ostatici israelieni care urmează să fie eliberaţi sâmbătă din Gaza sunt Ofer Calderon, Keith Siegel şi Yarden Bibas, a anunţat Hamas. Oficialii israelieni au spus că familiile au fost notificate şi că Israelul acceptă lista Hamas, scrie The Times of Israel.
Americanul de origine israeliană Keith Siegel, care a fost luat ostatic împreună cu soţia sa Aviva, a fost văzut într-o înregistrare video difuzată de Hamas anul trecut. Soţia sa a fost eliberată în primul schimb de ostatici, în noiembrie 2023. Siegel, în vârstă de 65 de ani, este cetăţean american originar din Carolina de Nord şi a fost luat prizonier împreună cu soţia sa Aviva din kibbutzul Kfar Aza.
Cei doi copii ai lui Ofer Calderon (54 de ani), Erez şi Sahar, răpiţi împreună cu el, au fost de asemenea eliberaţi în cadrul primului schimb ostatici contra deţinuţi din noiembrie 2023. Ei fuseseră răpiţi din kibbutzul Nir Oz.
Joi, Hamas a eliberat opt ostatici în Gaza. Grupul includea trei israelieni şi cinci cetăţeni thailandezi. După scene haotice, în care mulţimi de palestinieni au fost chemaţi să asiste la eliberarea ostaticilor, Israelul a amânat temporar eliberarea celor 110 deţinuţi palestinieni. Schimbul s-a făcut în cele din urmă.