HALLOWEEN. INGREDIENTE:
(Pentru 20 bucăţi)
100 g unt
100 g zahăr pudră
1 ou
280 g făină
un praf sare
1 /2 linguriţă esenţă de vanilie
1/4 linguriţă esenţă de migdale
20 migdale întregi decojite
1 lingură gem (prune)
PREPARARE:
HALLOWEEN. Pentru început amestecăm zahărul pudră cu untul menţinut la temperatura camerei. Adăugăm esenţele, oul bătut şi un praf de sare. În final încorporăm făina, amestecând până obţinem un aluat neted şi omogen, pe care îl dăm la frigider pentru o oră. Înainte să îl punem la rece îl întindem sub formă de şnur.
HALLOWEEN. Cântărim aluatul scos din frigider pentru a-l împărţi în 20 de bucăţi de aceeaşi greutate. Porţionăm aluatul, apoi fiecare bucată o vom întinde în formă de şnur de aproximativ 10 cm. Formăm nodurile degetelor, trasăm cu un cuţit sau o furculiţa crestăturile pielii, apoi luăm o migdală, o ungem cu gem pe o parte şi o împingem uşor, la o extremitate a degetului, astfel încât să obţinem unghia. Migdalele le-am curăţat de coajă ţinându-le în apă fierbinte (abia luată de pe foc) timp de 2 minute. Coajă se va curăţa foarte uşor.
HALLOWEEN. Aşezăm biscuiţii într-o tavă în care am pus hârtie de copt. Îi coacem în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 15 minute.