Anterior, Executivul Tudose amânase pentru luni şedinţa extraordinară dedicată adoptării, prin ordonanță de urgență, a noului Cod Fiscal. Motivul oficial al amânării a fost acela că nu au fost obținute în timp toate avizele necesare, însă decizia a fost luată și în contextul în care sindicatele și patronatele au respins categoric schimbările legislative, existând riscul unor masive proteste de stradă.
Mihai Tudose a anunțat luni că următoarea ședință de Guvern va avea loc miercuri, însă este posibil să nu se discute nici atunci adoptarea ordonanţei de urgenţă controversate. Este posibil ca guvernanţii să aştepte un semnal politic pentru a merge mai departe cu actul normativ.
Guvernul urma să adopte luni o serie de măsuri controversate, printre care mutarea contribuțiilor de la angajator la angajat sau instituirea unui impozit de 1% pe cifră de afaceri pentru firmele care au o cifră de afaceri de sub un milion de euro.
Potrivit unor surse Realitatea TV, pachetul fiscal ar putea fi trimis în Parlament sub formă de lege, urmând să fie asumat de parlamentarii PSD și ALDE. Este exact aceeași strategie pe care Guvernul Tudose a adoptat-o și în privința legilor justiției.
Într-un scurt discurs ținut la ședința Asociației Muncipiilor, Tudose a mai spus că pachetul de modificări la Codul Fiscal nu va fi discutat în sedinta de miercuri.
Nu e clar ce se va întâmpla cu Legea Salarizării Unitare în scenariul neadoptării OUG. Legea trebuie să intre in vigoare la 1 ianuarie, dar fără trecerea contribuţiilor la angajat, creşterile de salarii pentru bugetari ar urma să aibă un impact major asupra bugetului de stat, cu o creştere masivă a anvelopei salariale.
"Revoluția fiscală" care ar aduce doar un plus de 3 lei în cel mai fericit caz în veniturile românilor, după cum s-a exprimat recent președintele Klaus Iohannis, este criticată din toate părțile: sindicate, patronate, Consiliul Fiscal, președinție, analiști economici și consultanți fiscali.
Consiliul Economic și Social (CES) a dat un aviz negativ, vineri dimineață, cu o majoritate covârșitoare, proiectului de ordonanța inițiat de Guvern, avizul fiind însă doar consultativ.
Bugetul de stat va avea pierderi de 5,2 miliarde de lei dacă măsurile fiscale anunțate de guvern vor fi aprobate în forma actuală. Este concluzia Consiliului Fiscal, care a dat ieri aviz negativ pe ordonanța privind transferul contribuțiilor la angajați.
Avertisment DUR pentru Guvernul Tudose. Ce se va întâmpla în 2018
Consiliul Fiscal spune că trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat nu ajută nici firma și nici salariatul, dimpotrivă. În plus, revoluția fiscală va împinge România peste limita de deficit de 3% asumată. Asta ar însemna că, în cazul unei crize financiare, măsurile fiscale salvatoare pe care le-ar putea aplica guvernul ar fi limitate.
Consiliul Fiscal avizează negativ măsurile pe care Guvernul Tudose intenționează să le adopte luni prin Ordonanță de Urgență:
- ar genera în 2018 o pierdere de 5,2 miliarde lei (0,6% din PIB)
- riscurile sunt neobișnuit de mari
- măsurile nu contribuie la reducerea poverii fiscale asupra muncii salariate, cel puțin la nivelul salariului mediu
Consiliul fiscal avertizează că mutarea contribuțiilor în sarcina angajatului e un caz unic în țările UE și există riscul ca țintele bugetare să nu fie atinse.
Avertismentul Consiliului Fiscal este cât se poate de serios. Adoptarea celei mai controversate decizii a Guvernului, transferul contribuțiilor, va duce la:
- reducerea masivă a veniturilor din impozitul pe venit va vulnerabiliza foarte mult poziția financiară a autorităților locale
- mutarea contribuțiilor sociale aproape exclusiv în sarcina angajatului-caz unic la nivelul statelor membre UE
- există riscul ca țintele bugetare anuale și pe termen mediu să fie depășite.
Ședința de Guvern în care urma să fie adoptate modificările Codului Fiscal și care ar fi trebuit să aibă loc ieri a fost amânată pentru luni.
Toate patronatele, o parte din sindicate şi chiar preşedintele României au criticat vehement măsurile propuse de Executiv. Printre cele mai controversate măsuri se află taxa de solidaritate de 2,25%, plătită de angajator din fondul de salarii și transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.
Transferul contribuţiilor pentru fondurile de sănătate și de pensii de la angajator la angajat, măsură apărată insistent de premierul Mihai Tudose, determină confederaţiile sindicale Frăţia și Cartel Alfa să se pregătească de grevă generală, reclamând lipsa unor garanţii scrise că salariul net nu va scădea din ianuarie.
Şeful PSD a afirmat, joi, că este pentru prima oară când lefurile ar urma să crească într-un mod serios şi, totuşi, apar nemulţumiri. Liviu Dragnea crede că există interese ascunse în spatele anunţatei greve generale.
Potrivit noii legi a fiscalităţii, firmelor le va reveni sarcina să plătească o taxă de puțin peste 2% pentru fiecare salariu plătit. De la 1 ianuarie, va fi introdus un impozit suplimentar pentru o parte dintre companii – cel pe cifra de afaceri.
Joi, președintele Klaus Iohannis a cerut Executivului și liderilor coaliției de guvernământ să renunțe la controversata decizie, care a stârnit confuzie și critici atât din partea marilor sindicate, cât și a asociațiilor patronale.
Iohannis critică măsurile Guvernului Tudose: De ce este nevoie de această ţopăială fiscală?
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că pachetul de măsuri fiscale anunţat de Guvern nu reprezintă "clamata revoluţie fiscală şi se transformă într-o bulversare fiscală". El a spus că acum câteva luni, la învestirea Guvernului, a cerut un lucru simplu - să termine cu această ţopăială fiscală, iar acest lucru nu s-a întâmplat.
"Marea revoluţie fiscală aduce unui om încă 3 lei în plus, este caraghios. Promisiunea PSD-ALDE că va creşte salariul este falsă", a spus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus că acum câteva luni, la învestirea Guvernului, a cerut un lucru simplu - să termine cu această ţopăială fiscală, iar acest lucru nu s-a întâmplat. "România traveseza o perioadă de creştere economică. În sine, este o veste foarte bună creşterea economică, record chiar în Uniunea Europeană UE, dar această creştere are vulnerabilităţi care treb cunoscute - creşterea se bazează preponderent pe consum şi astfel de creştere nu e văzuta ca o creştere sustenabilă. Lipseşte o parte esenţiala pentru o creştere economică sănătoasă - investiţiile", a declarat Iohannis, la Cotroceni. El a spus că lipsa investiţiilor este un semnal foarte îngrijorător şi că investiţiile au scăzut semnificativ, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi în domeniul privat, dar şi în sectorul public, scăderea fiind cu 20%.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că pachetul de măsuri fiscale anunţat de Guvern nu reprezintă clamata revoluţie fiscală şi se transformă într-o bulversare fiscală. "Guvernul a anun'at un pachet de măsuri fiscale, se pare ca zilele acestea va intra în discutia Guvernului. De aceea fac declaratia de azi, pentru că acest pachet nu e clamata revolutie fiscala, ci se va transformă într-o bulversare fiscală", a spus Iohannis. Preşedintele a mai spus că "marea revoluţie fiscală făcută de PSD - ALDE" va aduce unui om încă 3 lei în plus. "Este caraghios. Şi eu îmi doresc să câştige oamenii mai mult. Dar promisiunea PSD ALDE că prin transferul contribuţiilor şi scşderea impozitului creste venitul este pur şi simplu falsa. Creste cu 0,1%. Creste puţin mai mult salariul minim, pentru că a fost modificat. De ce e nevoie de această mega-ţopăială fiscal-bughetară?", a adşugat Iohannis.