Președintele Klaus Iohannis i-a felicitat după depunerea jurământului și le-a urat să facă tot ce au propus in programul de guvernare.
„Vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare.
Oamenilor, cetatenilor români li s-a promis restructurarea statului, reforme importante în domenii cum ar fi Sănătatea, Educația, reforme importante în marile sisteme publice, reducerea birocrației, dar și obiective pe termen mai scurt, combaterea eficientă a pandemiei, campania de vaccinare, relansarea economiei românești, creșterea economică, folosind înțelept fondurile europene, respectul pentru contribuabili. Și toate aceste lucruri vor fi livrate, trebuie să fie livrate!
Noul Parlament, noul Guvern, împreună cu mine, cu toate autoritățile statului, vom face ce am promis: vom face reforme, vom repune economia pe picioare, vom face schimbări semnificative, toate în beneficiul cetățeanului.
Au trecut aproape doi ani în care am avut campanii electorale, alegeri, acum acest ciclu s-a închis. S-a închis ciclul în care noi, cei de aici, ne-am angajat și am promis. Acum, la sfârșitul acestui ciclu, vă spun sincer la treabă!”, a declarat Iohannis, miercuri seară, după depunerea jurământului de membrii noului Cabinet Cîțu.
Florin Cîțu a fost primul care a depus jurământul de credință, pentru funcția de prim-ministru al Guvernului, în cadrul ceremoniei organizate la Palatul Cotroceni, de la ora 20.00.
Au urmat cei doi vicepremieri: Dan Barna și Kelemen Hunor.
Primul dintre cei 18 miniștri ai Cabinetului Cîțu a fost Alexandru Nazare, care va conduce Ministerul Finanțelor.
Au urmat, în ordine, Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, Stelian Ion, ministrul Justiției, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale, Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Tursimului, Virgil Popescu, ministrul Energiei, Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 23 decembrie, decretul pentru numirea Guvernului României, după ce acesta a fost votat în Parlament.
Guvernul Cîțu a trecut de votul Parlamentului în ședința comună de miercuri seară. Au fost 260 de voturi „pentru” și 186 de voturi „împotrivă”.
VIDEO | GUVERNUL de coaliție a trecut de Parlament cu 260 de voturi pentru. Florin Cîțu: „Mulțumesc pentru încredere, la treabă!”
Prima reuniune a noului Gvernului are loc tot în această seară, la ora 21:30, la Palatul Victoria.