În 2013, România a tras 700 de milioane de euro din împrumutul de la BM, pentru finanţarea deficitului bugetar.
Voinea a precizat că MFP vrea sa îmbunătăţească managementul datoriei publice printr-o serie de politici, printre care susţinerea titlurilor de stat de tip benchmark lichide, refinanţarea certificatelor de trezorerie şi titlurilor de stat în euro, folosirea derivativelor financiare şi operaţiuni pe piaţa secundară a titlurilor de stat, legislaţia urmând să fie modificată pentru a permite astfel de operaţiuni.
Necesarul de finanţare al României este în scădere cu 10 miliarde de lei în 2014 faţă de 2013 şi se va reduce cu alte 14 miliarde de lei în 2015 faţă de 2014, a declarat ministrul delegat pentru Buget.
Această evoluţie este datorată reducerii deficitului bugetar şi costurilor mai scăzute cu datoria guvernamentală, a precizat Voinea.
De asemenea, riscul de refinanţare a scăzut prin creşterea maturităţii medii a datoriei publice cu jumătate de an în ultimul an, de la 3,9 ani la 4,4 ani, ajungând la 5,5 ani pentru datoria externă.
Datoria scadentă în următoarele 12 luni s-a redus ca pondere în totalul datoriei de la 24% la 19%, iar autorităţile ţintesc un nivel de 10% în anii următori, a afirmat Voinea.
Gradul de lichiditate a titlurilor de stat a crescut de la 26% la 59% în ultimul an, arătând încrederea în economia românească.
Voinea a mai spus că accesul României pe pieţele internaţionale de capital este facil, iar în 2013 România s-a împrumutat la randamente minime istorice atât în lei cât şi în valută.
Spre exemplu, la împrumuturile pe un an randamentele au scăzut la 2,9% în decembrie 2013 faţă de 6,2% în decembrie 2012.