”În şedinţa Consiliului Naţional Tripartit de astăzi, 28 decembrie 2024, după mai bine de patru ore de discuţii, reprezentanţii guvernului au acceptat o parte din solicitările sindicale, astfel că în sistemul sanitar şi în cel de asistenţă socială se va acorda în continuare sporul pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale”, anunţă Federaţia într-un comunicat.
Sanitas precizează că posturile din Sănătate şi Asistenţă socială aprobate prin Memorandum în 2024 vor putea fi ocupate prin concurs în 2025.
”În mod special, pentru sectorul Asistenţă Socială, centrele nou-construite – indiferent de sursa de finanţare (fonduri europene, investiţii ale autorităţilor publice locale etc.) – vor putea să-şi ocupe posturile prevăzute în organigramă”, arată sindicatul.
De asemenea, ”se va găsi o modalitate de acordare a voucherelor de vacanţă pentru anul 2025, în baza unei contribuţii financiare egale stat/salariat”.
”După aprobarea bugetului de stat pentru 2025, se vor relua discuţiile pe noua lege a salarizării bugetarilor”, mai precizează Sanitas. Federaţia anunţă că luni, 30 decembrie, vor vedea forma finală a textului ordonanţei, cu toate modificările discutate.
”Suntem conştienţi însă că acesta este doar începutul politicii guvernamentale pentru 2025, care va fi una bazată pe austeritate şi pe constrângeri economice. Ne aşteaptă cu siguranţă un an 2025 cu acţiuni sindicale consistente, în apărarea drepturilor obţinute până în prezent şi pentru obţinerea unora suplimentare! Este nevoie de unitate şi de acţiune!”, precizează Sanitas.