Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de azi se află transferul contribuțiilor la angajați, reducerea impozitului de la 16 la 10% dar și reducerea cotei de contribuție către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%.
Nu apare însă proiectul de hotărâre privind majorarea salariului minim brut, transmite Realitatea TV.
"Reducerea nivelului de contribuții la Pilonul II nu este tocmai lipsită de sens. Dacă salariul brut va crește după transferul contribuțiilor, Executivul s-a gândit ca suma cu care angajații contribuie să nu se schimbe semnificativ. Sistemul de pensii are mari probleme și reforma lui este o necesitate. Vom ajunge să nu mai putem plăti pensiile publice, așa că normal ar fi să ne îndreptăm tot mai mult către un sistem alternativ, privat", a declarat profesorul de economie Cristian Păun.
Toate patronatele, o parte din sindicate şi chiar preşedintele României au criticat vehement măsurile propuse de Executiv.
Printre cele mai controversate măsuri se află transferul contribuțiilor de la angajator la angajat și taxa de solidaritate de 2,25% plătită de angajator din fondul de salarii.
Dintre toate, transferul contribuţiilor pentru fondurile de sănătate și de pensii de la angajator la angajat, măsură apărată insistent de premierul Mihai Tudose, ridică semne de întrebare asupra unei garanţii că salariul net nu va scădea din ianuarie.
Potrivit noii legi a fiscalităţii, firmelor le va reveni sarcina să plătească o taxă de solidaritate de puțin peste 2% pentru fiecare salariu plătit. De la 1 ianuarie, va fi introdus un impozit suplimentar pentru o parte dintre companii – cel pe cifra de afaceri. Președintele Klaus Iohannis a cerut Executivului și liderilor coaliției de guvernământ să renunțe la controversata decizie, care a stârnit confuzie și critici atât din partea marilor sindicate, cât și a asociațiilor patronale. Dar nu s-a întâmplat nimic.