Grevă la Ryanair, în mai multe țări europene
O parte din echipajele de cabină de la Ryanair au declanşat vineri greve în Belgia, Spania şi Portugalia, într-o dispută legată de salarizare şi condiţiile de lucru, provocând perturbări limitate, după ce operatorul aerian irlandez a anulat zeci de zboruri, lăsând blocaţi sute de pasageri, transmite Reuters.
Majorarea inflaţiei în Europa a dus la sporirea costului vieţii, determinând sindicatele să ceară salarii mai mari, deseori în urma declanşării unor mişcări de protest.
Companiile aeriene şi operatorii de aeroporturi din Europa se confruntă de asemenea cu lipsa de personal care să gestioneze fluxurile de pasageri, după ce s-a majorat cererea pentru călătorii aeriene, în urma ridicării majorităţii restricţiilor.
Şi alţi angajaţi din industria aeriană, de exemplu cei de la British Airways, intenţionează să intre în grevă vara aceasta.
Sindicatele care-i reprezintă pe membrii echipajelor de cabină Ryanair din Belgia, Spania şi Portugalia au demarat vineri o mişcare de protest de trei zile. Angajaţii din Franţa şi Italia ar urma să înceteze lucrul în weekend. Echipajele din Spania ar urma să intre din nou în grevă în perioada 30 iunie-2 iulie.
Angajaţii susţin că operatorul aerian irlandez nu respectă reglementările de muncă locale, care vizează chestiuni cum ar fi salariul minim, şi au cerut şefilor Ryanair îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
"Condiţiile sunt teribile. Un membru al echipajului de cabină nu are voie nici măcar să ia o sticlă de apă pe durata zborului", susţine Ricardo Penarroias, preşedintele SNPVAC, sindicatul din spatele grevei din Portugalia.