'Am încercat să găsim soluții printr-un dialog cu reprezentanții Guvernului, dar nu am putut până în acest moment să avem un punct de vedere comun. Mai bine de 20 de clase de salarizare se află la pragul salariului mediu sau chiar sub acest prag. Aproximativ 25% din personalul din administrația publică se află în zona salariului minim, sub 1.000 de lei. Amânarea acestei legi este complet aberantă din punctul nostru de vedere', a explicat Dandea.
Conform reprezentanților Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, în data de 30 aprilie, nu se vor elibera acte și nu se vor încasa bani în administrația publică. Această situație face ca și eliberarea certificatelor de deces să fie o operațiune ce va intra în atribuțiile primarului.
În ceea ce privește cununiile civile, reprezentanții sindicatelor nu au făcut precizări certe, dar au lăsat să se înțeleagă că acestea ar putea fi reprogramate.
În ceea ce privește cununiile civile, reprezentanții sindicatelor nu au făcut precizări certe, dar au lăsat să se înțeleagă că acestea ar putea fi reprogramate.
'Politicile actualului Guvern cu privire la administrația publică locală din România nu diferă cu nimic față de cele aplicate de guvernele anterioare. Din momentul în care s-a declanșat conflictul de muncă am avut două întâlniri cu reprezentanții Guvernului pe marginea problemelor angajaților din primării și consilii județene, însă nu au fost luate în considerare solicitările noastre. În consecință, am hotărât ca pe 30 aprilie să declanșăm greva generală timp de o zi în administrația publică locală, iar în data de 27 mai să organizăm un miting în București la care să participe cel puțin 3.000 de persoane', a spus președintele FNSA, Valer Suciu.
Greva va începe odată cu demararea programului și va dura întreaga zi de lucru. Liderii sindicali apreciază că la acest protest se vor solidariza și salariați din administrația publică neafiliați la sindicat.
Totodată, în data de 30 aprilie, în fața Primăriei Generale a Municipiului București, între orele 10,00 și 12,00, se vor strânge până la 600 de salariați pentru a protesta.