Grecia şi partenerii săi din zona euro care finanţează pachetul de asistenţă financiară trebuie să ajungă până la sfârşitul anului la un acord cu FMI privind reducerea poverii datoriei, a afirmat luni comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, transmite Agerpres.
'Este esenţial luăm măsuri pentru revenirea încrederii şi pentru a stimula redresarea - scopul nostru comun. Şi în al doilea rând trebuie creat un mediu pentru un dialog constructiv pentru ca în toamnă să abordăm problema reducerii poverii datoriei Greciei şi implicarea FMI', a declarat Pierre Moscovici.
Acesta a adăugat că este în interesul tuturor părţilor ca FMI să participe integral la cel de-al pachet de asistenţă financiară pentru Grecia şi să nu existe întârzieri în adoptarea reformelor convenite.
În mai, Eurogrupul a aprobat acordarea unei tranşe de 10,3 miliarde de euro (11,5 miliarde de dolari) Greciei din pachetul de asistenţă financiară şi a prezentat o ofertă pentru reducerea poverii datoriei Greciei. Banii sunt necesari pentru achitarea împrumuturilor de la FMI, a bondurilor care ajung la scadenţă de la BCE şi a facturilor neplătite din ţară.
În 2015, Grecia a înregistrat cel mai ridicat nivel al datoriei din Europa (176,9% din PIB), depăşind cu mult plafonul de 60% din Produsul Intern Brut cerut de UE.
Până acum, Germania şi câteva state, inclusiv Finlanda şi Slovacia, s-au opus unei reduceri a datoriei Greciei, argumentând că nu este necesară o astfel de măsură, în timp ce FMI consideră că fără o atenuare datoria nu va fi sustenabilă.