"Cunoscând importanţa pe care o are digitalizarea IMM-urilor în competiţia de la nivel naţional şi european, suntem alături de întreprinderile mici și mijlocii în eforturile acestora de a implementa tehnologiile de digitalizare cele mai avansate din fonduri externe nerambursabile", Marcel Ioan Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Granturi de până la 100.000 de euro pentru digitalizarea IMM-urilor - Când va fi lansat APELUL
Guvernul României anunță granturi de până la 100.000 de euro pentru digitalizarea IMM-urilor.
Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene va lansa, pe 15 februarie, apelul pentru programul privind digitalizarea IMM-urilor. În valoare de 350 de milioane de euro, programul finanțat din PNRR va oferi antreprenorilor granturi de până la 100.000 de euro.