Grădina zoologică din cartierul braşovean Noua a fost închisă în iunie 2012, pentru realizarea de lucrări de reamenajare şi extindere în valoare totală de peste 31 de milioane de lei, din care 22 de milioane de lei finanţare de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, iar restul, 8,8 milioane de lei, de la bugetul local.
Lucrările de extindere şi modernizare au fost făcute în cadrul Programului "Implementarea şi realizarea proiectelor de investiţii în vederea atingerii standardelor necesare autorizării grădinilor zoologice”.
"Mă bucur că în sfârşit am reuşit să finalizăm acest proiect început în urmă cu patru ani şi care nu a fost deloc uşor. Redeschidem astăzi (n.r. - luni) Grădina Zoologică Braşov, dar vor urma şi alte etape în modernizarea acestui obiectiv. Am finalizat proiectul derulat împreună cu Ministerul Mediului, însă mai trebuie să dotăm planetariul cu aparatură, mai sunt lucruri de făcut în următoarea perioadă în interiorul clădirii pentru păsări exotice şi reptile, trebuie să aducem mai multe animale, şi toate acestea se vor derula în viitor. Este un proiect important atât pentru noi, cât şi pentru braşoveni şi turişti, pentru că vorbim în primul rând de o schimbare de concept, de la o simplă grădină zoologică unde poţi vedea nişte animale, la un spaţiu de agrement şi instruire“, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.
El a mai spus că aceasta este "cea mai modernă grădină zoologică din România şi va deveni şi cea mai vizitată grădină zoologică din România".