Asta pentru că în timpul precesului de fermentaţie sunt inactivate toate reacţiile toxice, în favoarea celor cu valenţe terapeutice. Protejează sistemul nervos şi pe cel endocrin şi sunt cele mai puternice alimente anti-obezitate.
S-a demonstrat în mod ştiinţific că există principii active cu o capacitate extraordinară de vindecare în coaja şi în pulpa gogonelelor, ceea ce le conferă acestora un loc aparte în lumea plantelor medicinale. Este vorba însă de murăturile preparate casnic, murate cu saramură, la rece şi fără adaos de alte substanţe chimice de conservare.
De ce să consumi gogonele Gogonelele sunt pline de vitamine, minerale, fibre, oligoelemente, probiotice naturale (bacterii digestive) şi enzime.
"În timpul proceselui de fermentaţie, proteinele crude sunt descompuse în aminoacizii care le compun şi care sunt direct absorbiţi şi utilizaţi de către organismul nostru. De asemenea, amidonul şi zaharurile complexe sunt transformate în zaharuri simple, în timp ce lipidele sunt descompuse în acizii graşi din care au fost formate. Este de remarcat faptul că se păstreaza toate vitaminele pe care planta le conţine, inclusiv pe cele foarte sensibile (vitamina C, cele din complexul B), care sunt păstrate în proporţie de peste 50% în gogonele preparate casnic", explică, pentru Adevărul, Elena Badea, fitoterapeut.