GIGI BECALI a fost supus miercuri, 26 februarie a.c., la o serie de investigaţii în cadrul Clinicii de Neurochirurgie, scrie replicaonline.ro.
În cursul zilei de miercuri a fost nevoie să fie dus la Spitalul Judeţean pentru investigaţii la neurochirug. Dumnealui (Gigi Becali -n.r.) urmează un tratament medicamentos şi aceste investigaţii sunt necesare pentru a observa evoluţia tratamentului. Nu a fost necesară internarea. S-au făcut doar investigaţii, iar apoi a revenit la Secţia exterioară Valea Seacă, acolo unde este încarcerat. Investigaţiile se fac periodic. Medicul de unitate decide când se fac aceste controale, a declarat, pentru Replica, Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă. Informaţia a fost confirmată şi de reprezentanţii celei mai mari unităţi sanitare din Constanţa. L-a văzut domnul doctor Bogdan Davidescu, şeful Clinicii de Neurochirurgie. Medicul şef a făcut parte dintr-o Comisie medicală, au spus medicii.