Gigi Becali, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, a cerut, în 4 iulie, să-i fie redusă cu şase luni pedeapsa pe care o are de executat în condiţiile în care condamnarea dată în dosarul "Valiza" nu mai este incriminată de noul Cod Penal.
Tribunalul Constanţa a judecat această solicitare în data de 6 august, instanţa rămânând în pronunţare pentru 13 august. La termenul de miercuri, instanţa a amânat din nou pronunţarea, tot cu o săptămână, stabilind ca nou termen data de 20 august.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.