Acțiunile Toshiba au înregistrat pierderi de circa 50 la sută de la sfârșitul lui decembrie, iar în cursul zilei de marți au mai coborât cu nouă procente.
În ultima perioadă, s-a întârziat prezentarea situației financiare reale ale companiei, dar s-a raportat o pierdere de 390 miliarde de Yeni, echivalentul a 3,4 miliarde de dolari. Shigenori Shiga, președintele companiei, a demisionat în urma asumării acestei pierderi.
Pierderile sunt legate de o înțelegere a subsidiarei Toshiba din Statele Unite, Westinghouse Electric, după ce această companie a cumpărat un domeniu de construcții și servicii nucleare de la compania Chicago Bridge & Iron, în anul 2015.
Activele pe care le-au asumat sunt susceptibile de a avea o valoare mai mică decât s-a crezut inițial și există, de asemenea, o dispută cu privire la plățile care sunt datorate.