Sindicatele din Educație acuză că Guvernul nu a majorat și salariile debutanților și cer un nou act normativ. Între timp, greva va continua.
„Aveți însă 6 luni să vă pregătiți. Aveți 6 luni în care puteți reforma statul, în așa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteți acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ”, au transmis sindicaliștii.
„Acel lucru foarte important pentru noi, respectiv salariul debutantului cu studii superioare, să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. El apare în momentul de față în nota de fundamentare. Nota de fundamentare nu are nicio valoare din punct de vedere juridic. Am cerut Guvernului să ne spună clar care este motivul pentru care nu se poate emite un act normativ din acest punct de vedere. Nu am primit niciun răspuns foarte clar”, a spus Marius Nistor.
Sindicaliștii nu spun însă cum vor fi afectați elevii care au de dat examene importante.
Greva din educație a început pe 22 mai.